Obiectiv

Dezvoltarea mediului de afaceri local concomitent cu creșterea nivelului de implicare a mediului de afaceri în rezolvarea problemelor la nivelul comunității prin deschiderea unei structuri de economie socială.

Descriere 

Inițierea demersului de deschidere a unei structuri care să funcționeze în baza principiilor economiei sociale care să vizeze următoarele trei direcții principale:

  1. Creșterea nivelului de valoare adăugată prin utilizarea resurselor locale implicit creșterea nivelului de competitivitate pentru economia locală;
  2. Creșterea numărului de afaceri de la nivelul comunității, acestea fiind de natură să ajute producătorii locali;
  3. Asigurarea de resurse pentru soluționarea problemelor sociale din cadrul comunității.

O structură de economie socială este o structură care funcționează asemeni unei societăți comercială însă aceasta folosește surplusul generat pentru a investi în soluționarea problemelor sociale ale comunității. Această abordare a mediului de afaceri este considerată a fi una adaptată având în vedere situația comunității Vlădeni.

Demersul propus vizează următoarele:

  • Studierea domeniului care poate fi abordat de noua structură a economiei sociale – agricultura sau procesarea produselor agricole ar putea fi un exemplu concret.
  • Identificarea persoanelor și entităților care vor fi parte din acest demers, aceștia putând fi persoane din rândul producătorilor locali.
  • Realizarea planului de afaceri și operaționalizarea acestuia respectiv finanțarea din fonduri europene sau alte surse de finanțare.

Interpretare  economică 

Impactul economic pentru această propunere este unul evident deoarece vizează transformarea resurselor locale într-o manieră în care se generează profit. Avantajele acestei propuneri sunt următoarele:

  • Contribuie la dezvoltarea producției locale în cadrul comunității implicit la creșterea nivelului de competitivitate specific economiei locale;
  • Un surplus al veniturilor înregistrate în comunitate concomitent cu o creștere a numărul entităților care se implică în rezolvarea problemelor comunității;
  • Consolidarea unor sectoare economice specifice în cadrul comunității.

Interpretare socială  

Impactul social este unul benefic deoarece:

  • Se asigură crearea și consolidarea unor structuri care vizează deopotrivă atât consolidarea economică cât și cea socială la nivelul comunității;
  • Sunt create noi locuri de muncă pentru persoanele vulnerabile;
  • Se contribuie la creșterea sumelor destinate problemelor sociale din cadrul comunității.

Sursă de finanțare

  • Fonduri proprii/fonduri europene

Egalitate de șanse

Propunerea vizează în mod direct problematica egalității de șanse prin prisma faptului că economia socială vizează crearea de noi opțiuni sociale și locuri de muncă pentru persoanele care provin din rândul grupurilor vulnerabile.

Dezvoltare durabilă/mediu înconjurător

Asigurarea funcționării procesului de producție în cadrul structurii de economie socială create într-o manieră în care mediul înconjurător nu este afectat fiind în același timp procesat.

Întrebări de dezbateri:

  1. Considerați ca mediul de afaceri este îndeajuns de dezvoltat la nivelul comunității?
  2. Este nevoie de mai mulți agenți economici și societăți comerciale la nivelul comunității?
  3. Sunt implicați agenții economici locali implicați în rezolvarea problemelor comunității?
  4. Considerați că este nevoie de o mai mare implicare a societăților comerciale în ajutorarea persoanelor vulnerabile de la nivelul comunității?
  5. Este nevoie de mai multe locuri de muncă la nivelul comunității.

0 thoughts on “Deschiderea unei structuri de economie socială în cadrul comunității”

  1. Responsabilitatea rezolvării problemelor sociale de la nivelul comunității, deloc de neglijat și de administrat, nu este numai a unității administrativ teritoriale așa cum dezvoltarea nu este responsabilitatea exclusivă a unității administrativ teritoriale. Viitorul comunității este unul participativ astfel că toate persoanele fizice sau juridice de la nivelul comunității trebuie să se implice în asigurarea unui proces de dezvoltare durabil și în implementarea strategiei de dezvoltare locală. In acest moment există concepte, cadre legislative și strategice care permit aceasta abordare participativă evident, acest demers trebuind sa fie unul dublat de o voință politică care să contribuie la punerea în aplicare a acestui cadru participativ. Consolidarea mediului de afaceri local poate viza consolidarea mediului de afaceri implicat social adică acelor afaceri care contribuie și se implică în rezolvarea problemelor comunității. Un astfel de demers este unul care poate accesa ușor finanțări, contribuie la dezvoltarea comunității și la realizarea de economii atunci când este asigurată o implicare multilaterală a acestor tipuri de întreprinderile. În momentul de față se presupune a fi de maxim interes dezvoltarea acestor tipuri de întreprinderi sub coordonarea și cu implicarea primăriei care poate coordona existența unei abordări de tip ecosistem de fluxuri de producție și prestare de servicii sociale la nivelul comunității astfel încât întregul set de nevoi existent la nivelul comunității să fie realizat de persoane juridice de la nivelul comunității, acest demers trebuind sa fie unul susținut pentru implementarea strategiei de dezvoltare locală.

  2. Adesea dezvoltarea economică a unei comunități a fost asociată cu generarea de inegalități și sărăcie existând o preocupare permanentă în acest sens pentru a crește și dezvolta o comunitate într-o manieră în care toată lumea are acces la oportunități. Cadrul strategic este unul explicit in aces sens, dezvoltarea trebuie să fie pentru toata lumea iar accesul la oportunitățile generate de dezvoltare trebuie să fie cat se poate de etic. Acest lucru este posibil utilizând o serie de concepte adaptate la provocările economice și sociale actuale, așa cum este economia socială. La nivelul comunității este de recomandat să se aibă în vedere următoarele, evident cu statu de propuneri:
    – inventarierea fluxurilor economice deja existente și studierea posibilității convertirii acestora la principiile economiei sociale
    – stabilirea unui plan sub coordonarea primariei, plan care să beneficieze de acțiuni concrete, în vederea consolidării economiei sociale
    – organizarea problemelor sociale ale comunității concomitent cu asigurarea transferului acestora în vederea rezolvării acestora concomitent cu generarea de valoare adăugată
    – inventarierea tuturor resurselor de care dispune comunitate și alocarea resurselor care nu sunt utilizate catre structuri ale economiei sociale
    – înființarea unui număr de întreprinderi sociale corelat cu amplitudinea și diversitatea problemelor sociale de la nivelul comunității.
    Consolidarea economiei sociale asigură un semnal de modernitate și preocupare pentru dezvoltare echilibrată la nivelul comunității, demers important atat pentru imaginea economica a comunitatii cat si pentru competitivitatea mediului de afaceri local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *